Iacov și-a depus candidatura la șefia FRF:** „Sandu e un produs expirat și trebuie schimbat!”

Iacov și-a depus candidatura la șefia FRF:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul finanțator al FC Național, Constantin Iacov, și-a depus,
joi, la sediul FRF, candidatura pentru funcția de președinte al
Federației Române de Fotbal, ocazie cu care l-a atacat pe actualul
conducător al forului, Mircea Sandu, despre care a spus că este „un
produs expirat” și trebuie schimbat.

„Am venit să-mi depun candidatura, dar din păcate am
aflat că în federație este petrecere. Actualii oficiali ai FRF au
transformat federația în restaurant și bar de noapte. Federația
trebuie să se întoarcă după 20 de ani cu fața către cluburi. Mircea
Sandu mai are timp să-și facă campania la șprițuri în federație.
Mircea Sandu este un produs expirat și trebuie să-l schimbăm.
Mircea Sandu va avea 102 voturi, exact câte a avut Gică Popescu
acum patru ani
„, a spus Iacov.

Constantin Iacov consideră că principalul său obiectiv pe termen
scurt, în cazul în care va câștiga alegerile, este ca baremurile
arbitrilor din ligile inferioare să fie suportate de către FRF și
nu de către cluburi, ca în prezent. „Încercăm, cu toți
membrii afiliați, să detronăm un sistem corupt care a pus mâna pe
federație și au adus-o în colaps. Fotbalul românesc este în colaps.
Prima mea măsură după 26 ianuarie, după ce voi fi ales președinte
de către membrii afiliați, va fi ca pentru anul 2010 și 2011 să
susținem în totalitate baremurile pentru arbitrii și observatorii
de la Liga a II-a și a III-a. Acești bani se vor lua din scăderile
salariale și din restructurarea federației. Pentru 2010, FRF a
prevăzut cheltuieli cu salariile în sumă de 2,3 milioane de euro,
iar alte cheltuieli în sumă de 5 milioane de euro. Există cluburi
de Liga a II-a, a III-a și juniori care nu au mingi de antrenament
și nici echipamente. Federația trebuie să se implice. Trebuie să
venim cu un proiect pe care l-am construit cu partenerii mei din
toată țara ca să restructurăm fotbalul românesc, să putem atrage
fonduri europene, să dezvoltăm bazele sportive, să facem alte baze
sportive pe fonduri europene, și nu să stăm în federație cum fac
actualii oficiali”,
a completat Iacov.

Fostul finanțator al grupării bancare a menționat că nu este
afectat de faptul că Gheorghe Popescu nu și-a depus candidatura.
„Nu mă afectează deloc că nu și-a anunțat candidatura Gică
Popescu. Eu mi-am anunțat candidatura de la sfârșitul lunii
octombrie, pentru că știam că Mircea Sandu va face tot ce e posibil
pentru a zădărnici planurile mele de a candida și de aceea a pus
alegerile pe 25 ianuarie. Decizia lui Gică Popescu este
justificată, pentru că eu am reușit să îmi anulez concediul
programat, iar pe 22 decembrie am plecat în țară în campanie. Nu
mi-a plăcut ca pe 30, 31 decembrie și 1 ianuarie să mă duc prin
țară la prieteni, ca să mă susțină în această campanie”,
a
adăugat Iacov.

Iacov a precizat că sloganul campaniei sale va fi „După 20 de
ani, un nou președinte”. „Am adus oameni din toată țara
care să se alăture acestui plan de restructurare a FRF, prin
atragerea de fonduri europene, prin diminuarea masivă a
cheltuielilor salariale și așa zisele investiții din FRF, care nu
știu unde se duc, pentru că niciodată nu au acceptat ca auditul să
fie făcut de o firmă de renume. Sloganul meu va fi „După 20 de ani,
un nou președinte. Decizia corectă, Constantin Iacov președintele
FRF”. E mult de muncă, mai sunt trei săptămâni și deja Mircea Sandu
și toată gașca lui de mafioți a început să facă presiuni asupra
oamenilor ca să nu se întâlnească cu noi. Va fi o victorie a
tuturor celor care vor să schimbe fotbalul românesc și să-l aducă
acolo unde era”,
a adăugat Constantin Iacov.

Comitetul Executiv al FRF a decis, în 20 decembrie 2009, ca
Adunarea Generală ordinară a FRF, în cadrul căreia se vor organiza
alegeri pentru desemnarea președintelui forului, să aibă loc la
data de 25 ianuarie 2010. Alegerile ar fi urmat să se desfășoare în
aprilie 2010. FRF a motivat această devansare prin faptul că noul
președinte va trebui să aibă timp să alcătuiască, împreună cu
echipa sa și cu staful tehnic al naționalei, programul și strategia
în perspectiva preliminariilor Euro-2012, astfel încât obiectivul
calificării să fie îndeplinit. Tragerea la sorți a grupelor pentru
CE din Polonia și Ucraina va fi în 7 februarie 2010.

Data limită pentru acceptarea candidaturii la președinția FRF a
fost stabilită pentru 8 ianuarie. Până în prezent, și-au anunțat
candidatura actualul conducător al forului, Mircea Sandu, fostul
finanțator al clubului FC Național, Constantin Iacov, fostul
internațional Octavian Popescu și fostul atacant al echipei Dinamo,
Sorin Răducanu. Comisia Juridică a FRF va analiza dosarele acestora
și apoi va anunța candidații care vor putea participa la alegerile
pentru șefia federației.

Sursa:
MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi se menţine pe 2, Marcel Ciolacu urmează să îşi dea demisia!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi se menţine pe 2, Marcel Ciolacu urmează să îşi…
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de partenerul ei: ce a făcut femeia în campania prezidențială
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de partenerul ei: ce a făcut…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu, pe primul loc
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu, pe…
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu inedit
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu inedit
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă soția lui Călin Georgescu
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă soția lui Călin Georgescu
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×